AVIZ

referitor la proiectul de HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei şi a anexelor nr. 1 şi nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 358/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, a organigramei, a parcului auto şi a modului de utilizare a acestuia, precum şi pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţie

 

 

             Analizând proiectul de HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei şi a anexelor nr. 1 şi nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 358/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, a organigramei, a parcului auto şi a modului de utilizare a acestuia, precum şi pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţie, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 7 din 10.01.2023 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D29/10.01.2023,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

          În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, şi al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,

          Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri:

1. Prezentul proiect are ca obiect de reglementare modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările și completările ulterioare, şi a anexelor nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 358/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, a organigramei, a parcului auto și a modului de utilizare a acestuia, precum și pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției,  cu completările ulterioare.

Potrivit Notei de fundamentare, prin proiect se preconizează suplimentarea numărului maxim de posturi pentru Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate cu un număr de 10 posturi, precum și modificarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) din anexa nr.1 şi a celor din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 358/2016, cu completările ulterioare, în sensul eliminării referirii la numărul de posturi cu care funcționează Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunităţii soluţiilor legislative preconizate.

3. La titlu, pentru corectitudinea redactării, expresia „și a anexelor nr. 1 și nr. 2” trebuie redată sub forma „și a anexelor nr. 1 și 2”.

4. La partea dispozitivă a art. II, pentru corectitudine în redactare, textul trebuie să debuteze cu expresia „Anexele nr. 1 și 2”.

Totodată, pentru o corectă informare juridică asupra evenimentelor legislative suferite de Hotărârea Guvernului nr. 358/2016, este necesar ca, înaintea sintagmei „se modifică și vor avea următorul cuprins:”, să fie inserată expresia „cu completările ulterioare”.

5. La partea dispozitivă a pct. 1 al art. II, potrivit uzanței normative, textul trebuie reformulat după cum urmează:

„1. La articolul 9 alineatul (1) din anexa nr. 1 se modifică și va avea următorul cuprins:”.

6. La partea dispozitivă a pct. 2 al art. II, pentru corectitudinea redactării, expresia „din Anexa nr. 2” trebuie redată sub forma „din anexa nr. 2”.

 

 

PREŞEDINTE

 

Florin IORDACHE

Bucureşti

Nr. 28/10.01.2023